Our mission
Misiune:
Pentru a construi această lume întreprindem atât activități de conștientizare și educație cât și acțiuni practice, de intervenție în cazul animalelor care au nevoie urgentă de ajutor. Iată câteva dintre liniile noastre principale de activitate:
Gestionare și ajutor pentru animale de companie și animale de fermă
Acesta a devenit domeniul nostru principal de activitate, iar gestionarea câinilor și a pisicilor fără stăpân preocuparea noastră zilnică. Ne dorim o țară fără animale abandonate și chinuite, iar acestea sunt măsurile noastre:
- preluarea, cazarea, sterilizarea, vaccinarea animalelor abandonate până pot fi plasate în familii.
- promovarea adopțiilor animalelor de companie în detrimentul cumpărării.
- sterilizarea și tratarea animalelor de companie pentru persoanele care nu își pot permite aceste intervenții.
- prevenirea abandonului și a cruzimii față de animale prin campanii de conștientizare și educație în grădinițe și școli.
- colaborarea cu adăpostul public pentru promovarea adopțiilor și evitarea eutanasierilor câinilor sănătoși.
- intervenții în cazuri de accidente prin salvare, preluare, tratarea animalelor.
- urmărirea proiectelor legislative pentru asigurarea unei direcții corecte privind gestionarea animalelor fără stăpân.
- consultări cu autoritățile competente pentru o gestionare optimă a animalelor de companie (ANSVSA, Primăria Sibiu, Poliția Sibiu).
Salvarea animalelor sălbatice
Intervenim în situații de urgență pentru preluarea de animale sălbatice și beneficiem de colaborarea cu alte organizații specializate pentru know-how. În ultimii ani am intervenit pentru salvarea unui număr tot mai mare de păsări cărora am reușit să le oferim șanse bune de tratament și returnare în teritoriu datorită Asociației Prietenii Berzelor Cristian.
Plantări, ecologizări
Împreună cu prietenii de la Verdele-n Sus, Tășuleasa Social, Let's do it Romania, ne implicăm în fiecare an în toate proiectele de ecologizare sau plantare de copaci în județul nostru.
Lobby, conștiință socială
Ne dorim o generație de români responsabili, atenți la mediul în care trăiesc, și care să aibă curajul să își exprime punctul de vedere chiar și în stradă dacă este cazul. Flash-moburi sau demonstrații anti fracking, nu ne este teamă să ne spunem punctul de vedere și să susținem ideile în care credem.
Campanii de educație
Educația este sigura șansă de a schimba lucrurile în bine pe termen lung. Doar cu o generație de copii responsabili și empatici putem să sperăm la o țară echilibrată, unde natura și animalele sunt prețuite și protejate.
Projects
Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii ANIMAL LIFE
Fii Mos Craciun pentru animalele din adapost! / Be Santa Claus for the shelter animals!
Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii ANIMAL LIFE
Sterilizări/Vaccinări/Îngrijire animale ~ 2020
Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii ANIMAL LIFE
Adăpostul Animal Life
Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii ANIMAL LIFE
Sterilizări / Vaccinări / Îngrijire animale ~ 2018
Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii ANIMAL LIFE
Sterilizări/Vaccinări/Îngrijire animale ~ 2021
Evenimente fundraising
Fii Mos Craciun pentru animalele din adapost! / Be Santa Claus for the shelter animals! @ Moș Crăciun Galantom ~ 2023
Galantom îți propune să îți donezi cadourile și să fii tu Moș Crăciun și Moș Nicolae pentru cei la care Moșul nu ajunge. Fă-ți pagină de Moș Galantom pe dar.galantom.ro!
Adăpostul Animal Life @ Provocări sportive individuale ~ 2023
Te așteptăm cu provocări sportive individuale pentru o cauză caritabilă pe Galantom!
Sterilizări/Vaccinări/Îngrijire animale ~ 2020 @ Dăruiește ziua ta ~ 2023
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
Adăpostul Animal Life @ Dăruiește ziua ta ~ 2022
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
Sterilizări / Vaccinări / Îngrijire animale ~ 2018 @ Dăruiește ziua ta ~ 2022
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
Sterilizări/Vaccinări/Îngrijire animale ~ 2021 @ Dăruiește ziua ta ~ 2021
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.
Fundraising pages
Sunt Moș Crăciun Galantom
Pentru ca perioada sărbătorilor este poate cea mai grea din an pentru animalele din adăposturi, mi-aș dori sa pot sa le fac o bucurie anul acesta și c...
Cel mai frumos cadou de ziua mea
Inca 7 zile si voi fi cu un an mai...inteleapta ;) Nu aveam de gand sa va mai bat la cap cu strangeri de fonduri, mai ales fiindca sunt extrem de recu...
Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Adapostul Animal Life este un loc in care sute de suflete au primit al...
Sa ajutam împreună
Se apropie o zi speciala pentru mine și as vrea sa ma ajutați sa ajut. In loc de cadou, faceti o donație.
Cel mai frumos cadou de ziua mea
Hi there, Once again, I decided to donate my birthday and make a small positive impact for homeless animals. This cause is really close to my heart an...